Aşa am învăţat să iubesc Brăila

Publicat pe Actualizat pe

Brăila, este stră-străbunica mea din moşi strămoşi. Fac aceasta mărturisire de suflet fiindcă ea s-a născut prin preajma anului 1360, în partea de Est a României pe malul Dunării. Din totdeauna i-a plăcut să primească oaspeţi din toate colţurile lumii, fiindcă uşile portului erau deschise pentru toate vasele maritime mari, remorchere cât şi pentru bărcile băştinaşilor – pescarii – cei mângâiau cu plescăitul de vâsle, valurile agitate ori liniştite până la tăcere .
Brăila, este casa mea; aici m-am născut. Aici am învăţat primii ani de scoală, liceul şi pictura. Aici am cunoscut personal, oameni de cultură care au dus numele Brăilei în mai toate colţurile Europei . Şi dacă sufletul, ochii şi inima mea au fost umplute şi de imaginea altor locuri din ţară unde-mi petreceam vacanţele cele lungi din timpul verii sau unde am învăţat după terminarea liceului în București, tot Brăila a rămas oraşul de suflet fiindcă în mintea mea de copil, o comparam cu marile oraşe ale lumii datorită portului său plin cu hamali cândva, ori vapoare înatle şi-mi construiam în minte o lume fabuloasă, o lume venită de departe al cărui centru era Dunărea la Brăila – oraşul meu inconfundabil !
Aşa am învăţat să iubesc Brăila !
Aşa am învăţat să iubesc Dunărea !
Brăila cu pădurile ei vrăjite de sălcii şi plopi de la Corotişca şi Ghecet, în care ramurile se mişcau lin şi domol făcând umbre foşnitoare în albastrul apei.
Brăila cu pescăruşii şi cântecul lor: cu pescarii împătimiţi – pescuitul fiind asemenea unui ritual înălţător. Brăila, cu Dunărea ei înconjurată de foşnetul pădurilor toamna, strivită de gheţari iarna şi de soarele puternic vara. Dunărea, cu zborul pe verticală al pescăruşilor dragi.
Brăila, oraşul care poartă pe străzile lui bucuria sau tristeţea multor amintiri legate de mari oameni ai culturii românești, personalităţi brăilene – spirite alese ce au impus de multă vreme Brăila, pe tărâmul comercial și turistic odinioară și pe tărâmul culturii româneşti şi europene, pentru totdeauna..
Şi dacă prin alte locuri, vezi privelişti minunate cu afluenţi ai Dunării ce-ţi strâng la piept vegetaţiile pădurilor de brad şi pin, frasin şi mesteacăn, amurguri ce coboară-ncet peste oaza de linişte, la noi în acest oraș dunărean, vezi străzi drepte ca petalele simple ale unei flori. O Dunăre măreaţă ce dă un farmec aparte, precum farmecul unei amfore stravechi de agată, patinată vineţiu. Mai vezi Bărăganul nostru pârjolit uneori de soarele cumplit din seceta verii, iubit nu numai că este brăilean, ci şi pentru cuminţenia şi hărnicia lui. Din timpurile străvechi de pe la 1360 – 1370, oamenii se înfruptă din tot rodul său, grâul, dezmierdându-l şi mângâindu-l cu boarea sa de binefacere. În acest bărăgan, de sute și sute de ani, stoluri de păsări îşi înalţă cântecele lor cântate către Dumnezeu, binecuvântând şi preaslăvind grâul.
Dumnezeule, bun Eşti, Doamne bun !

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s